Profesia de practician în insolvență este o profesie liberală, reglementată de OUG nr. 86/2006 și de Statutul UNPIR.
Practicianul în insolvență conduce procedurile de insolvenţă, procedurile de lichidare voluntară, procedurile de prevenire a insolvenţei prevăzute de Legea nr. 85/2014, inclusiv măsurile de supraveghere financiară ori de administrare specială, precum și insolvența persoanei fizice prevăzute de Legea nr. 151/2015.
Practicienii în insolvenţă pot îndeplini calitatea de administrator judiciar, lichidator, conciliator, mandatar ad-hoc.
Calitatea de practician în insolvenţă poate fi dobândită de persoana care:
deţine diplomă de studii de învăţământ superior de lungă durată în drept ori ştiinţe economice şi are o experienţă în domeniul juridic sau economic de cel puţin 3 ani de la data obţinerii diplomei de studii superioare,
nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute la art. 25 alin. (1) din OUG nr. 86/2006;
a promovat examenul de admitere în profesia de practician în insolvenţă, în condiţiile prevăzute de OUG nr. 86/2006 şi de Statutul UNPIR.
La începutul exercitării profesiei, practicianul în insolvenţă efectuează un stagiu de
pregătire profesională cu durata de 2 ani, perioadă în care are calitatea de practician în insolvenţă stagiar.
După efectuarea stagiului, practicianul în insolvenţă stagiar va susţine examenul de
definitivare, fiind obligat să susţină şi să promoveze examenul în termen de 5 ani de la primirea în profesie
Pot fi primite în profesie, la cerere, cu scutire de examen şi de perioadă de stagiu, persoanele care au exercitat cel puţin 5 ani funcţia de judecător-sindic, precum şi persoanele care au exercitat timp de 10 ani funcţia de avocat, judecător sau notar public.
Practicienii în insolvență își pot exercita profesia în cadrul formelor de organizare a profesiei:
a)cabinete individuale;
b)cabinete asociate;
c)societate civilă profesională cu răspundere limitată;
d)întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată.
Membrii UNPIR au obligaţia de a participa la cursurile de pregătire profesională continuă